luni, 29 septembrie 2014

Alexandru Athanasiu : “Sunt un om onest”.

athanasiu


“Nu sunt nici socat, nici disperat, pentru că aceste probleme au mai fost cercetate de DNA în urmă cu mai multi ani si analizate foarte serios. Nu s-a găsit absolut nimic ilegal. Mai mult decât atât nu stiu ce să spun, sunt jurist si un om onest în viată, iau act de această cerere a procurorului “sef al DNA, e legitim să facă cercetari, dar privesc cu calm si cu foarte multă liniste sufletească”, a declarat Alexandru Athanasiu într-o interventie telefonică la Realitatea TV.
Fostul ministru Alexandru Athanasiu, vizat de cererea DNA privind începerea urmăririi penale a nouă fosti ministri, sustine că nu a luat mită, nu a spălat bani, că nu este nici socat, nici disperat în legătură cu acest anunt, ci priveste cu mult calm si liniste sufletească.
“N-am luat mită (…), nu am spălat bani, nu am conturi offshore, nici în străinătate în bănci”, a mai sustinut Athanasiu, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2003-2005.
Întrebat dacă a fost invitat la audieri, fostul ministru a răspuns negativ.
DNA cere aviz de la preşedinte, Senat, Camera Deputaţilor şi Parlamentul European pentru începerea urmăririi penale în cazul a nouă foşti miniştri care în perioada mandatelor ar fi săvârşit infracţiuni, în cazul licenţelor Microsoft pentru şcoli.
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, a solicitat procurorului general al Parchetului ICCJ să ceară Senatului şi Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a foştilor miniştri Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme şi Şerban Mihăilescu.
De asemenea, Kovesi a solicitat formularea unei cereri la Parlamentul European pentru avizarea urmăririi penale a lui Dan Nica.
Pentru alţi cinci foşti miniştri vizaţi în acest dosar, respectiv pentru Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău, s-au formulat solicitări similare către preşedintele Traian Băsescu.
DNA arată că cererea a fost formulată pentru că există suspiciuni în cazul foştilor miniştri în dosarul privind licenţele Microsoft pentru şcoli.
“Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată la data de 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al Primului-Ministru, ca urmare a acţiunii de control efectuată la Ministerul pentru Societatea Informaţională şi la Ministerul Educaţiei Naţionale, în legătură cu închirierea de licenţe educaţionale. Întrucât din Raportul de control rezultau indicii cu privire la încheierea, în condiţii nelegale, a contractului comercial de închiriere licenţe din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educaţionale Microsoft, a actelor adiţionale la acest contract, precum şi a contractelor aferente derulării Programul “Sistem Educaţional Informatizata (SEI), Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu şi respectiv a unor infracţiuni de corupţie în legătură cu derularea acestor contracte”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.
În cazul lui Alexandru Athanasiu, DNA cere avizul presedintelui pentru începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, constând în aceea că ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului “Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft; ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Compaq şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora, faptele sale având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă: licenţe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă.
Radu Tudor

4 comentarii:

  1. Reacția Ecaterinei Andonescu la cererea DNA: Sunt ȘOCATĂ! Îmi dau FOC
    Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei, s-a declarat şocată de cererea DNA privind declanşarea urmăririi penale. “Cred că este o glumă”, a spus...
    STIRIPESURSE.RO

    De ce Doamna ministru? Noi coabitam cu BASSEXU? Pai daca D-voastra va dati foc, noi ce sa facem? Si noi care v-am ales ca sa ne scapati de SATANA COTROCENEANUL, observam ca sunteti mai neputinciosi decat noi. Vai de capul vostru de BASSINOSI-CACACIOSI! Mai bine-ti inghite-ai limba decat sa dai pe goarna o asemenea prostie. De aceea face pe toti CORDACIUL de la Cotroceni si prin fata si pe la spate cum vor muschii lui. Singura solutie este inca o revolutie si sa facem alegeri anticipate ca sa scapam de prostia, hotia si tradatorii care au distrus Romania.
    M. Antonescu

    RăspundețiȘtergere
  2. SCRISOARE DESCHISA DE LA UN ,,PIETON" CATRE PRIMUL MINISTRU AL ROMANIEI VICTOR VIOREL PONTA.
    Traian Basescu crede ca Romania este mosia sa si poate sa faca orice, sa ne acuze de orice, sa ne batjocoreasca, sa ne inchida, sa ne asasineze, deoare ce nu este nici-o putere in Romaniia, sa ne ia apararea. De ce oare? Suntem buni numai sa platim taxe si impozite? Printre cei 9 fosti ministrii pe care guvernatorul de la Cotroceni i-a dat ordin lui Laura Codruta Kovesi sa-i cerceteze pentru frauda de dare si primire de mita se numara si Domnul profesor Alexandru Atanasiu. Putini stiu ca Domnul profesor Alexandru Atanasiu nu de mult a avut al doilea sau al treilea preinfarct si de putin timp a fost externat din spital si se afla la domiciliu incercand sa se recupereze dupa preinfarctul suferit. Va inchipuiti ce efect a avut asupra sa aceasta veste? L-am contactat telefonic si mi-a spus ca se simte mai bine. Am aflat printre altele ca pentru aceasta acuzatie a mai fost cercetat de DNA in anul 1997 si a primit de doua ori NUP. Si ca aceasta afacere, cu darea de mita pleaca de la firma austriaca SIMENS a carei conducere care de atunci a fost judecata si condamnata pentru ca a fost gasita cu mari gauri in conturile firmei, au motivat ca au dat banii respectivi drept mita unor conducatori ai ministerului invatamantului si culturii. Daca DNA in 1997 a dat de DOUA ori NUP in urma cercetarilor facute, rezulta ca D-l profesor Alexandru Atanasiu este nevinovat. Ce il supara cel mai mult pe Domnul profesor este faptul ca oamenii simplii pot sa creada despre Domnia-sa ca a putut sa faca asemenea fapta ilegala. Pe mine m-a deranjat si ma dranjaza fatul ca cetatean platitor de taxe si impozite, cetatean roman cu drept de vot, care am votat USL, cat si demiterea fostului presedinte al Romaniei la referendum nu sunt aparat de nimeni desi platim din buzunarul nostru atatea structuri ale statului menite sa ne apere. Si ne mai deranjeaza faptul ca cel pe care l-am DEMIS, acesta de 2 ani ocupa postul de guvernator la Cotroceni al coloniei Romania, fiind sustinut si favorizat de forte obscure si ostile noua si tarii si-i permit acestuia sa faca ceea ce face. Raspunsul D-lui prim ministru Victor Ponta ce parere are despre aceast nou atac si marlanie a lui Traian Basescu la adresa unor cetateni romani, afirmand ca nu-i pasa deoarece nu sunt membrii ai guvernului pe care-l conduce, m-a lasat perplex. Printre cei 9 fosti ministrii se afla si membrii PSD precun Doamna Andronescu, D-l profesor Alexandru Atanasiu precum si actualul europarlamentar Nica. Singurul care a luat pozitie hotarata ,pentru care-l felicit din toata inima, este ziariatul RADU TUDOR.

    RăspundețiȘtergere
  3. Continuarea scrisorii deschise:
    Repet faptul ca D-l profesor Alexandu Atanasiu nu este un ,,PIETON" ca mine, ci fostul presedinte al PSDR care a fuzionat prin absorptie cu PDSR-ul ,pe care l-a ajutat sa devina membru al INTERNATIONALEI SOCIALISTE. Domnul Alexandru Atanasiu a fost parlamentar,ministru si chiar prim-ministru, acum fiind marginalizat total in PSD, nemaiocupand nici-o functie de conducere. Oare de ce? Sa ne mai miram ca noi cei de varsta a treia, cei 5 milioane de pensionari suntem considereati niste asistati, ca trebuie sa disparem peste 3 milioane cum spunea acel ministru PDL Vreme. A declat in fata camerelor de luat vederi ca le-a spus Traian Basescu ca i-au ordonat stapanii lui ca trebuie sa sa mai ramanem doar 1,6 milioane de pensionari. Si mai sunt multe alte masuri diabolice, prin genocidul aplicat impotriva noastra de catre acest sinistru personaj. Pai daca si voi alesii nostrii nu miscati un deget ca sa ne aprati in fata acestor criminali, insemneaza ca sunteti in cardasie cu ei. Acum cand stramosii nostrii dacii nu vor sa mai taca si aflam tot mai multi ca avem un trecut mare, suntem hotarati sa lasam urmasilor nostri la un mare trecut sa traiasca intr-o tara libera si independenta ca musai sa aiba un mare viitor. Asaca nu mai vrem sa plangem si sa ne vaicarim si suntem tot mai multi sa ne gasim un conducator, roman in cuget si simtiri si ascultam sfatul lui GEORGE COSBUC: ,,Tu te plangi ca mila nu-i?/Mai astepti tu mila lui?/Haina el ti-o ia din cui, Painea de pe masa./Casa ta si ei stapani!/Prideti ce va cade-n maini,/ Si-i loviti la mir, romani. Ca-i la voi acasa/Noi murim de mii de ori Si e las asa sa mori!/ Sus, romani!Suntem datori .Numai cu o moarte./ Azi ne prigonesc acei/ Care ne cred barbati misei,/ Ca privind tacand la ei,/ Cum ne inchid mormantul./Dumnezeu ni-e-intrajutor!/ Daca si el este acum de-al l,or,/ Nu-l mai vrem ocrotitor: Ne infratim cu iadul. Doresc sa fac o corectura. Dumnezeu nu este cu ei, ci acele satane in sutane care ni-l ascund si ne pun sa ne inchinam la dumnezeul lor al tradatorilor si al; exploatatorilor. Mmaama lor de hoti.
    M. Antonescu

    RăspundețiȘtergere
  4. Rau la nimeni n-am facut, am furat cat am putut , prostovanii m-au crezut , ca sunt corect si sarac si cinstit ca un gansac !

    RăspundețiȘtergere